Ascult rar Radio 3Net. Ajung intamplator acolo, cand imi amintesc de ei, desi am crescut cu Radio Romania Tineret. Acum e chat, e interactivitate cu chatul, se spun la microfon toate aberatiile debitate in chat, de diferiti indivizi, cine-i mai stie. Odata am intrat in chat si era doar asa:
))
((
((
))
((
))
dar mult domne. Ce faceti? zic. Dansam! Si cum dansati? Cum, cum? Eu ma gandeam ca danseaza acolo in studio sau fiecare pe la casa lui. Dar raspunsul fuse o noua serie de paranteze, care umplu fereastra de chat, cu o repeziciune de ziceai ca e “dansator de performanta”. Si moderatorul emisiunii dansa. Nu mai stiu cine era moderatorul atunci, dar ce conteaza la cata veselia intre paranteze era acolo, n-am cuvinte! N-aveau nici ei, si nici vreo idee, vreo argumentare, doar… paranteze!
De la dansul din buric, s-a ajuns la dansul din deget. Din picioarele frumoase ale dansatorilor de altadata, ne-au ramas… parantezele!
Sunt un consumator de informatie, care traind intr-o lume din ce in ce mai tehnica si mai competitiva, incerc sa triez informatia de care am sansa sa beneficiez, intru implinirea dezideratului de a ma informa, cat mai eficient, fata de lumea care ma inconjoara si in care traiesc. De mic copil am trait si m-am dezvoltat, la inceput, in prezenta unui difuzor al bunciilor, care mergea non-stop, chiar si atunci cand programul postului de radio pe care-l transmitea se sfarsise, apoi a unui radio sau al unui televizor, incercand sa aflu cat mai multe din lumea de dincolo de zidurile propriei mele camere. Astfel am avut ocazia de clipe minunate, de povesti, de basme sau de piese de teatru radiofonic, de concerte de muzica, de emisiuni stiintifice sau de cele in care se raspundea ascultatorului, dar si de emisiuni de propaganda comunista, in care aproape aceleasi voci de persoane pe care le auzisem in piesele de teatru radiofonic si care ma incitau sa visez la alte lumi, mai juste si mai atragatoare, le puteam reauzi recitiand ode de multumire diferitilor „parinti ai natiunii”, coborand singuri, astfel, de pe soclul admiratiei mele personale, pe care, tot ei, singuri, urcasera, cand interpretasera magistral acele piese de teatru radiofonic. M-am intrebat deseori, in anii ce au urmat adolescentei mele, ce se va intampla cu acesti oameni, cum voi trebui sa supravietuiesc printre ei, odata parasind propria mea camera, cu ce ochi ar trebui sa-i privesc daca i-asi intalni pe strada, daca ar trebui sa le judec slabiciunile vietii sau daca faptele conduitei lor au fost doar simple slabiciuni omenesti, si daca nu, atunci cum isi vor educa acestia proprii copii, cu care, poate, voi fi obligat sa traiesc cu ei, tot restul vietii mele? Incercarea de a raspunde la astfel de intrebari este foarte dificila, deoarece fiecare subiect interogat cu privire la fiecare dintre aceste pluralitati de obiecte trebuie sa se fereasca sa comita o greseala intelectuala, foarte des intalnita, aceea a generalizarii netemeinice a comportamentului maselor, eventual, corelarea cu greseala de a cadea in ipostaza ridicola a bascaliei fata de semenul tau, eventual, in pericolul de a refuza sa admiti ca aceste probleme exista si ca au diverese cauze care pot exista in fiecare dintre noi, si care pot evolua intr-un mod foarte periculos. Ascultand, de-a lungul timpului, diferite emisiuni de radio la diferite posturi de media din tara, mai ales cele care emit pe internet, am intalnit numeroase probleme de etica profesionala, de lipsa de conduita morala, si mai ales de contradictie dintre interesul public pe care un post de media trebuie sa-l promoveze si interesul unui grup restrans de realizatori ai acelui post de media.
Cum poti oare, sa lucrezi intr-o institutie de media, sa ti se acorde solia sfanta de preot al cuvantului, o putere ca-n basme, precum obsevase bine Alexandru Vlahuta, si tu, in loc sa realizezi emisiuni despre cultura si sa incerci sa educi tineretul, deoarece esti angajat intr-o institutie de media finantata de la bugetul de stat, iar legea de organizare a Societatii Romane de Radiodifuziune, prin art. 4.1, te obliga la acest tip de programe de educatie si creatie culturala si stiintifica, la promovarea, „cu competenta si exigenta”, a valorilor limbii romane, iar tu sa realizezi doar emisiuni comode si zgomotoase de divertisment in care goana intru satisfacerea adrenalinei in dauna neuronilor se regaseste la tot pasul? Cum poti sa pretinzi finantare publica intru satisfacerea interesului general si a respectarii legii si in acelasi timp sa inciti, in calitate de angajat al SRR, la dansul parantezelor pe un canal apartinand aceleiasi institutii de media? Cum poti sa interzici libera exprimare a opiniilor persoanelor care intra pe un chat public, dedicat exprimariilor de opinie, doar pentru ca opiniile acestora sunt contrare cu cele ale tale, ba chiar sa le interzici accesul pe chat pe o perioada nedeterminata, fara drept de apel sau fara sa motivezi acest lucru, cand din banii acestora esti platit si cand legea de organizare a SRR, prin art. 5.1, te obliga sa nu inciti la discriminare si sa respecti valorile democratiei? Cum poti ca manager general al unei institutii de media finantata de la bugetul de stat sa motivezi prin lipsa de fonduri prostul management al postului, si sa propui Parlamentului Romaniei iesirea institutiei pe care o conduci din grupul SRR si transformarea acesteia in societate comerciala, dar in acelasi timp sa propui ca 1/1000 din pretul abonamentelor de conectare la internet din Romania sa-i revina societatii careia ii esti manager? Cum poti, ca manager al unei institutii de media sa incerci sa te scuzi in fata publicului ca din cauza lipsei constante de bani si a lipsei de timp, nu poti sa oferi programe la postul la care esti manager, asa cum ai fi dorit, cand tu probezi ca organizezi periodic, folosind numele postului de radio, intalniri in cafenele si baruri, cu o parte dintre tinerii teribilisti si oportunisti gata sa abdice de la orice norma, doar pentru a-si satisface nevoia de adrenalina? Cum poti, ca manager al unei institutii de media sa afirmi ca esti tanar in spirit si ca iubesti tinerii si tineretea, si ca obiectul muncii tale este satisfacerea nevoilor lor, cand tu ii tratezi pe acestia, in mod colectiv, drept niste indivizi care sunt interesati numai de muzica zgomotoasa si incultura, oferindu-le o singura zi de muzica clasica, atunci cand a decedat Papa, in peste trei ani de la asa-zisa schimbare la fata a postului? Cum poti sa afirmi, din pozitia de manager al unei institutii de media ca nu esti inteles de catre colaboratorii postului sau ca unii ascultatori nu inteleg ceea ce doresti sa realizezi la acel post de media, cand tu in peste trei ani de activitate nu ai reusit sa te decizi carei parti a publicului se adreseaza programele postului pe care-l conduci? Cum poti sa afirmi, in calitate de realizatoare de emisiuni la un post de radio ca muzica manelistilor este incultura, insa, in acelasi timp, sa realizezi zilnic cronici de viata mondena, in care sa etalezi cu mandrie cunostiitele tale in cunoasterea vietii intime a sotiilor vedetelor si a fotbalistiilor? Cum poti, in calitate de realizator de emisiuni de media, sa realizezi emisiuni care au ca scop lupta contra fumatului, si chiar in acea zi, declarata ca zi internationala impotriva fumatului, sa indraznesti sa-ti aprinzi tigarea in fata camerelor web si sa raspunzi cu obraznicie protestelor din public ca este dreptul tau sa-ti satisfaci aceasta placere? Cum pot doi realizatori de emisiuni la o institutie de media sa paraseasca amandoi, in acelasi timp, emisia, pentru scopul declarat de a lua o pauza pentru consumarea unei cafele sau pentru fumarea unei tigari, eventual, pentru a merge impreuna la toaleta, lasand, zeci de minute in sir, ascultatorii abandonati in compania muzicii de proastra calitate, eventual, mai ai si stralucita idee de a pune un anunt scris pe o hartie in camera web, cum ca urmeaza sa revii repede? Cum poti sa realizezi emisiuni care sa previna combaterea consumului de droguri iar, peste cateva zile, sa inviti in emisiune fosti traficanti de droguri, condamnati, in repetate randuri, pentru consum si trafic de droguri, si sa-i compatimesti, afirmand ca justitia si societatea romaneasca nu-i intelege, laudandu-i pentru creatiile lor zgomotoase si monotone, denumindu-i artisti sau muzicieni? Cum poti sa realizezi emisiuni despre poezie, in care sa ai pretentia ca oferi publicului o clipa de cultura si de valoare spirituala iar apoi sa te transformi in atletul si aparatorul limbajului vulgar si de mahala al unor persoane invitate sa cante hip-hoape? Cum poti sa ai pretentia, in calitate de realizator de emisiuni, ca ceea ce realizezi tu este un lucru de valoare, prezentat intr-un mod profesionist, si ca merita sa fi platit pentru acest lucru din bani publici, iar ascultatorii merita sa-si piarda timpul ascultandu-te, cand nu esti in stare sa realizezi nici macar un desfasurator al propriei tale emisiuni, si cand nu ai citit nimic despre subiectul despre care doresti sa discuti sau nu ai nici cea mai mica competenta profesionala in acel domeniu din care face parte subiectul pe care-l propui pentru a fi discutat? Cum poti, in calitate de realizator de emisiuni muzicale si de rock, sa afirmi ca apreciezi si ca te indentifici cu miscarea power flower, si sa apari in una din emisiunile tale cu arme de foc in studioul radioului, facand apologia armelor? Cum poti, in calitate de manager al unui post de radio sau realizator de emisiuni sa pretinzi de la ascultatori postului de radio sa fie fideli, cand tu insuti incalci aceasta regula, realizand, in paralel, emisiuni de radio la alte posturi concurente?
Dupa cum se poate verifica, intentionat nu am numit persoanele in cauza, si nici institutiile de media unde acestia isi desfasoara activitatea, insa toate aceste intrebari mi le-am pus, personal, atunci cand am observat aceste anomalii de conduita la aceste posturi de media.
Cred ca raspunsul la aceste intrebari trebuie sa-l cautam singuri, neinfluentati de catre nimeni, si in totala independenta de vreun interes material propriu, mai ales in cazul in care facem parte, deja, dintr-o institutie de media.
Comment de Un fost credul — iunie 20, 2007 @ 9:34 pm
Stimate Domnule,
Va multumesc! Va invit sa publicati comentariul drept articol de sine statator, prin mijlocirea mea tehnica si semnat de dvs. Este valoros si nu doar pentru acest blog. Astept un raspuns de la dvs.
Comment de Autorul... — iunie 21, 2007 @ 3:03 pm